Federația rusăRusia , oficial Federația Rusă , este o țară care se întinde pe un teritoriu vast în Europa și Asia. Cu o suprafață de 17.101 081 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, aproape de două ori mai mare decât teritoriul celei de-a doua țări ca întindere, Canada. În ciuda întinderii sale, Rusia este doar a opta țară din punct de vedere al numărului de locuitori. Rusia are frontiere terestre cu următorii vecini (în sensul trigonometric, de la nord-vest la sud-est): Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Belarus, Ucraina,Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, China, Mongolia și Coreea de Nord. De asemenea, se află foarte aproape de Statele Unite ale Americii, Canada, Armenia, Iran, Turcia șiJaponia. SUA se află la o depărtare de numai 3 km în Insulele Diomede, (una sub controlul Rusiei, cealaltă sub controlul SUA), iar Japonia (Hokkaido) se află la o depărtare de 20 km de Insulele Kurile.

În timpul Uniunii Sovietice, Rusia era republica dominantă a uniunii. În zilele noastre, Rusia este o țară independentă și un membru cu o mare influență în Comunitatea Statelor Independente. Până în 1991, țara s-a numit, în mod oficial, Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă, iar după prăbușirea URSS este considerată succesoarea de drept în problemele internaționale ale desființatei URSS.

Cea mai mare parte a teritoriului, populației și producției industriale ale Uniunii Sovietice- una dintre cele două superputeri ale lumii, a rămas în Rusia. După prăbușirea URSS, rolul Rusiei pe scena lumii a fost diminuat mult în comparație cu cel al URSS. În octombrie 2005, statisticile oficiale arătau că populația a scăzut cu mai mult de o jumătate de milion de cetățeni, ajungând la un număr de 145 de milioane de oameni.

Geografia și clima..

Rusia are un litoral foarte extins, de peste 37.000 km de-a lungul Oceanului Arctic și al celuiPacific, ca și de-a lungul unor mări închise sau semiînchise, precum Marea Baltică, Marea Neagră sau Marea Caspică. Cele mai importante insule rusești sunt Novaia Zemlia și Teritoriul Franz Jozef, Insulele Novosibirsk, Insula Wrangel, Insulele Kurile și Sahalin. (Vezi și Lista insulelor rusești ).Cea mai mare parte a țării este formată din câmpii vaste, atât în partea europeană cât și în ceaasiatică, aceasta din urmă fiind cunoscută cu numele generic de Siberia. Aceste câmpii sunt, în mod predominant, stepe în sud, iar în nord sunt câmpii acoperite cu păduri și cu tundră pe coasta nordică. Permafrostul (zone din Siberia și Orientul Îndepărtat) ocupă mai mult de jumătate din teritoriul Rusiei. Lanțurile muntoase sunt întâlnite de-a lungul frontierelor de sud, așa cum sunt: Munții Caucaz (cu Muntele Elbrus, 5.633m, cel mai înalt vârf din Rusia și Europa); Munții Altai;Munții Verhoiansk și vulcanii din Peninsula Kamceatka. În zona centrală se află Munții Ural, un lanț muntos care se întinde de la nord la sud și care împarte în mod convențional Eurasia în două continente, cel european și asiatic.Federația Rusă se întinde de-a lungul a celei mai mari părți nordice a supercontinentuluieuroasiatic. Deși în acest teritoriu se află o bună parte a zonelor arctice și subarctice, aici este mai puțină populație, activitate economică și varietate fizică decât în alte țări. Marile întinderi din partea de sud a acestor regiuni cuprind o mare varietate de priveliști și tipuri climatice. Cea mai mare parte a pământurilor rusești din această zonă are climat continental și arctic. Rusia este cea mai rece țară din lume. Temperatura medie anuală este de −5,5 °C (22°F). Pentru comparație, temperatura medie anuală din Islanda este de 1,2 °C (34 °F), iar cea corespunzătoare din Suediaeste de 4 °C (39 °F), deși mai trebuie spus că marea varietate a climatelor din Rusia face aceste comparații mai puțin edificatoare.

În Rusia se află câteva dintre cele mai mari râuri, ca lungime și/sau ca debit din lume. Pentru mai multe amănunte vezi și Râurile Rusiei.Printre cele mai importante lacuri din Rusia se numără Lacul Baikal (lacul cel mai adânc, cu cel mai mare volum de apă dulce din lume), Lacul Ladoga și Lacul Onega. 

 

Economie

După dizolvarea URSS-ului, primele semne ale refacerii economice au apărut în Rusia, în 1997, arătând influențele economiei de piață. Totuși, în acel an, criza financiară asiatică a culminat în august, în Rusia, cu deprecierea rublei. Au urmat creșterea datoriei publice și scăderea nivelului de trai pentru cea mai mare parte a populației. În anul următor, 1998, recesiunea a continuat.La mai mult de un deceniu de la prăbușirea Uniunii Sovietice din 1991, Rusia încearcă, în continuare, să edifice o economie de piață funcțională și să atingă o creștere economică mai ridicată.

În 1999, economia a început să se refacă. Această refacere a fost favorizată de o rublă slabă, care a scumpit importurile și a stimulat exporturile. În 1999-2005, creșterea produsului intern brut a fost de aproximativ 6,7%, în special datorită creșterii prețului petrolului, continuării politicii rublei slabe, dar și creșterii producției industriale. În momentul de față, Rusia are un excedent comercial uriaș, datorat barierelor protecționiste la importuri și corupției locale care împiedică intreprinderile mici și mijlocii străine să importe produse rusești fără intermedierea firmelor locale.

Demografie

În ciuda numărului ridicat de cetățeni, Rusia are o densitate a populației foarte scăzută, în primul rând datorită uriașelor sale dimensiuni. Densitatea populației este mai ridicată în zona europeană a țării, în zona Munților Ural. Partea de sud-est a Siberiei, pe țărmul Pacificului, (așa-numitul Orient Îndepărtat Rus), este slab populată, numărul locuitorilor crescând ușor către sud. Natalitatea scăzută, cuplată cu alcoolismul și deficiențele sistemului sanitar, au dus la situața că în Rusia populația scade cu 500.000 de locuitori în fiecare an.Federația Rusă este căminul a peste 160 degrupuri etnice diferite și popoare indigene.

Structura etnică (2010)

 Ruși (77.7%)

 Tătari (3.7%)

Ucraineni (1.35%)

 Bașkiri (1.1%)

 Ciuvași (1.0%)

 Ceceni (1.0%)

 Armeni (0.8%)

 Alții (9.45%)

 Nedeclarată (3.9%)

Curentul electric 

Curentul electric reprezintă deplasarea dirijată a sarcinilor electrice. Există două mărimi fizice care caracterizează un curent electric:

• intensitatea curentului electric, numită adesea simplu tot curent electric, care caracterizează global curentul, referindu-se la cantitatea de sarcină electrică ce străbate secțiunea considerată în unitatea de timp. Se măsoară în amperi.
• densitatea de curent este o mărime vectorială asociată fiecărui punct, intensitatea curentului regăsindu-se ca integrală pe întreaga secțiune a conductorului din densitatea de curent. Se măsoară în amperi pe metru pătrat.
  
  
  
  Sarcinile electrice în mișcare pot fi purtate între două puncte date, de electroni, ioni sau o combinație de ioni și electroni. Producerea curentului electric este determinată de existența unei tensiuni electrice între cele două puncte (între care se deplasează sarcinile) ale unui circuit electric. Tensiunea în cauză poate fi dată de o sursă de tensiune electrică existentă în circuitul electric considerat.
  
  
  
  Intensitatea curentului electric, desemnată uneori în limbajul curent prin anglicismul "amperaj", sau numită eliptic curent electric, este o mărime fizică scalară ce caracterizează global curentul electric. Se definește ca măsurând sarcina electrică ce traversează secțiunea unui conductor în unitatea de timp, sau debitul sarcinii electrice printr-o suprafață dată, de obicei aceasta fiind secțiunea transversală a unui fir conductor:

   q-sarcina electrica

  dt-interval de timp

  unde i este intensitatea curentului, q sarcina electrică și t timpul.
  Intensitatea curentului electric este o mărime fizică fundamentală a Sistemului Internațional.
  În Sistemul Internațional, intensitatea curentului electric se măsoară în amperi, o unitate de bază a Sistemului Internațional, al cărei simbol este A

                       

Sistemul Muscular(biologie)

Principalele grupe de muschi   Muschii capului:Muschii mimicii (cutanati), frontali si occipitali;Muschii din jurul orificiilor nazale si bucale, constrictori si dilatatori;Muschii masticatori.    Muschii gatului si cefei:Pielos al gatului;Sterno-cleido-mastoidieni;Hioidieni.    Muschii Trunchiului:Pe fata posterioara a trunchiului sunt muschii trapezi, marii dorsali si muschii santurilor vertebrale (in plan profund);Pe fata antero-laterala sunt muschii toracici (pectorali, dintati, intercostali) si abdominali (drepti si oblici);Prin contractie, muschii abdominali participa la defecatie, mictiune si expiratie;Intre torace si abdomen se gaseste muschiul diafragma care este boltit spre torace.    Musculatura membrelor superioare:Muschii de pe centura scapulara;Muschii membrului propriu-zis: brat (biceps, triceps), antebrat (flexor si extensori ai mainii, pronatori si supinatori), muschii mainii.    Musculatura membrelor anterioare:Muschi de pe oasele centurii pelviene (fesierii);Musculatura membrului propriu-zis: musculatura coapsei (cvadricepsul, croitorul, aductorul, bicepsul femural), musculatura gambei (muschii gambei extensori ai piciorului, ponatori supinatori iar posterior se gaseste tricepsul sural.




Totalitatea muschilor si formatiunilor contractile din diverse organe ale corpului uman constituie sistemul muscular. Muschii asigura locomotia, munca fizica, activitatile motoare ale organelor interne, adaptarea si mentinerea pozitiei corpului. 
   Muschii contin: apa (75%), substante minerale, substante organice specifice (miozina, actomiozina) si substante energetice (adenozintrifosfatul, fosfocreatina, glicogenul, acidul lactic). 
Alaturi de schelet, musculatura contribuie hotarator la determinarea si influentarea formei corpului, diferentierea ei fiind in stransa legatura cu dezvoltarea scheletului. Miscarile pe care muschii le efectueaza in jurul axelor care trec prin articulatii sunt: - flexia (apropierea a doua segmente legate printr-o articulatie, micsorandu-se unghiul dintre ele) - extensia (miscarea contrara flexiei, unghiul dintre segmente putand ajunge la 180 grade sau chiar mai mult)- abductia (indeparteaza un segment sau membrul in intregime de corp) - adductia (apropie aceleasi elemente de trunchi) - rotatia interna (un segment sau intreg membrul se roteste inspre corp, in jurul axului sau vertical) - rotatia externa (miscarea inversa prin care membrul se invarte in afara in jurul aceluiasi ax).

Poemul este o sinteza de teme și motive romantice(o sinteză de categorii lirice dupa cum a afirmat Tudor Vianu)(limba romină)

• Romatismul se constitue ca mișcare artistică,ca o creație împotriva clasicismului.
  Luceafărul este așa cum  afirma Tudor Vianu,în citatul de mai sus despre acest poem,din volumul    Eminescu  o sinteză a categoriilor lirice.Afirmația lui Vianu pune în evidența complexitatea acestei creații emininsciene,fapt demonstrat chiar și numai de geneza poemului și de izvoarele folosite de marele poet.Viziunea despre lume în acest poem este tipic romantică redată prin intermediul temei,al structurii și al motivelor literare,precum și prin prezența unor trăsături specifice romantismului,cum ar fi comparațiile ample cum ar fi antiteza sau amestecul de specii literare.
  Ca prima dovadă a viziunii romantice este tema principală a  poiemului aceasta fiind destinul omului de geniu,de  asemenea temele romantice-tema iubirii imposibile,tema naturii,tema timpului și a spațiului,ilustrate și prin motive specifice-motivul oglinzii și al  visului,motivul ferestrei și al nopții,motivul mării,al zborului și motivul iubirii.
  Ca  structură poemul se bazează,pe antiteza romantică,ceia ce duce la apatiția a mai multor opoziții ca-terestru cosmic,unam fantastic,o compoziție clasica cu doua tablouri construite de idealul cuplu.

Glandele endocrine

                    GLANDELE   ENDOCRINE

Sistemul endocrin reprezintă totalitatea glandelor endocrine ale corpului animalelor. Glandele endocrine secretă hormoni în interiorul corpului, pentru a coordona activitatea organismului.

Funcții de natură endocrina

• Participă la menținerea homeostaziei și a echilibrului intern;
• Participă la regularea umorală a organismului;
• Participă la procesele metabolice ale organismului;
• Stimulează creșterea și dezvoltarea organismului;
• Participă la procesul de reproducere (prin stimularea secreției hormonilor sexuali);
  • Diferențierea caracterelor masculine sau feminine la oameni în perioada adolescenței.
    
    
    
    
    
    SISTEMUL ENDOCRN:
    Cumprinde totalitatea glandelor endocrine ai caror produsi de secretie _hormonii_se varsa direct in singe sau in limfa de unde sunt transportati la celule,sau organele tinta unde se fixeaza de receptorii specifici.

                              Motoare Termice

Un motor termic este o mașină termică motoare, care transformă căldura în lucru mecanic.

Un motor termic lucrează pe baza unui ciclu termodinamic realizat cu ajutorul unui fluid.

Întrucât, conform principiului al doilea al termodinamicii, entropia unui sistem nu poate decât să crească, doar o parte a căldurii preluate de la sursa de căldură (numită și sursa caldă) este transformată în lucru mecanic. Restul de căldură este transferat unui sistem cutemperatură mai mică, numit sursă rece.

Tipuri de motoare termice

• motor cu ardere externă, la care sursa de căldură este externă fluidului ce suferă ciclul termodinamic:
  • motor cu abur
  • turbină cu abur
  • motor Stirling
• motor cu ardere internă, la care sursa de căldură este un proces de combustie suferit chiar de fluidul supus ciclului termodinamic:
  • motor cu ardere internă cu piston
  • motor Wankel
  • turbină cu gaze
  • motor rachetă
  • statoreactor
  • pulsoreace
    
    
    
    
    
    
    

                              Polurea  mediului

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane.

Sunt două categorii de poluanți:

• Poluanții biodegradabili sunt substanțe, cum ar fi apa menajeră, care se descompun rapid în proces natural. Acești poluanți devin o problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună.

• Poluanții nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze acești poluanți din mediu. Compușii nondegradabili cum ar fi diclor-difenil-tricloretan , dioxine, bifenili policlorurați și materiale radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare și pot să urce în lanțul trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compușilor toxici pot să se depună pe suprafața plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un pește mic care se hrănește cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un pește mai mare sau alte animale carnivore care se hrănesc cu pești mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numește „bioacumulare”.
  
  

Poluarea aerului[modificare | modificare sursă]

• Acțiunea umană asupra atmosferei Pământului poate lua multe forme și a existat de când oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire și gătitul alimentelor. În timpul Revoluției Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră.
  

  Poluarea aerului
  Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de „smog”. Smogul este în general un amestec demonoxid de carbon și compuși organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii și de dioxid de sulf de la impuritățile din combustibili. În timp ce smogul reacționeaza cu oxigenul, acizii organici și sulfurici se condensează sub formă de picături, întețind ceața. Până în secolul XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.
  Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra orașelor mari cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor și ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot și eliberează hidrocarburi din combustibilii "nearși". Razele solare fac ca oxizii de azot și hidrocarburile să se combine și să transforme oxigenul în ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, rănește plantele și irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în substanțe care se condensează și formează o ceață vizibilă și pătrunzătoare.
  Majoritatea poluanților sunt eventual "spălați" de către ploaie, zăpadă sau ceață dar după ce au parcurs distanțe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanții se adună în atmosferă, oxizii de sulf și de azot sunt transformați în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri și păduri unde poate duce la moartea peștilor sau plantelor și poate să afecteze întregi ecosisteme. În cele din urmă, lacurile și pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de viață. Regiunile care sunt în drumul vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa și estul Statelor Unite și Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze și sănătatea umană și obiecte create de oameni; ele dizolvă încet statui istorice din piatră și fațade din Roma, Atena si Londra.
  Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creștere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentrația de dioxid de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiațiile Soarelui. Din cauza efectului de seră se asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă această tendință pare a fi o schimbare minoră, creșterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producția agricolă, modificând distribuția animalelor și plantelor și crescând nivelul mării.
  Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă. Producția excesivă a compușilor care conțin clor cum ar fi clorofluorocarbonații (CFC) (compuși folosiți până acum în frigidere, aparate de aer condiționat și în fabricarea produselor pe bază de polistiren) a epuizat stratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează mai multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale Soarelui a afectat viața acvatică și terestră și amenință sănătatea oamenilor din zonele nordice și sudice ale planetei.
  Conform OMS (2009), circa 2 milioane de oameni mor anual doar din cauza poluării aerului, majoritatea în Asia.